More
    AcasăResurseLucrurile bune trebuie să continue la nesfârșit

    Lucrurile bune trebuie să continue la nesfârșit

    Deși am intrat în al treilea an de pandemie, încă ne obișnuim cu toate schimbările care apar în fiecare zi. De la restricții, la ce măști purtăm și unde și multe altele. Oricui îi este greu să se adapteze la schimbări de orice fel pentru că adaptarea presupune energie, timp, resurse fizice, emoționale și de natura psihică. Cu atât mai greu și istovitor este pentru o persoană care tocmai a primit un diagnostic de cancer al sângelui. Să ne imaginăm cum e să se adapteze la toate schimbările care apar după un astfel de diagnostic și, mai ales, la un tratament agresiv care poate dura luni și poate chiar ani întregi. 

    V-am povestit în trecut despre proiectul „Containerul de siguranță”, proiect început în anul 2020, în plină pandemie, pentru că știam câtă nevoie au pacienții de la Secția de Hematologie a Spitalului Colțea de acest ajutor. Un proiect care s-a bucurat de un succes enorm și care nu ar fi existat fără sprijinul vostru, al tuturor. Datorită vouă și tuturor prietenilor noștri care au crezut în acest proiect, am reușit să strângem fondurile de care avem nevoie să putem menține acest container la standardele optime pentru pacienții cu afecțiuni hematologice până la sfârșitul anului 2022. 

    Suntem bucuroși că putem ajuta pacienții în continuare și vă suntem recunoscători pentru tot sprijinul acordat. Anul acesta, deși începe să se vadă luminița de la capătul pandemiei, ideile bune și funcționale care s-au născut în aceste vremuri tulburi merită continuate. Iar acest container de siguranță nu este doar un proiect drag nouă, ci o idee care a început dintr-o nevoie de mai multă siguranță, care trebuie să continue pentru mai multă siguranță. Pentru pacienții cu afecțiuni hematologice și pentru medicii de la Spitalul Colțea, ne dorim să asigurăm existența acestui container cât mai mult timp. 

    Conturi Bancare

    ING BANK - RON:

    RO75INGB0000999909945747

    ING BANK - EURO:

    RO32INGB0000999914012179

    BCR - RON:

    RO72RNCB0067142282350001

    Abonează-te la Newsletter

    Proiectele Noastre

    Eroii Nostri

    Resurse