Uneori, lucrurile par să se întâmple total împotriva noastră. Viața ne pune la încercare curajul, răbdarea și, nu în ultimul rând, credința. Se spune că „totul se termină cu bine într-un sfârșit. Dacă nu e bine, atunci nu e sfârșitul”. Iar noi, la ARDCEL, chiar credem asta. Cumva, toate se întâmplă cu un scop, iar scopul principal este să devenim cu toții oameni mai buni.
Abel Moca este un tânăr absolvent de stomatologie din Oradea. Dar tot el este și al optulea donator voluntar de celule stem din România. Povestea lui ne-a impresionat pe toți, indiferent de concepțiile personale.
Cum a ajuns Abel donator
Abel a fost mereu un om cu credință în Dumnezeu. Însă moartea tatălui său l-a zguduit puternic. După o perioadă în care nimic nu mai avea sens, în care totul era prea negru ca să mai poată vedea ceva clar, Abel a avut o revelație. După ce s-a aflat pe fundul prăpastiei emoționale, a ridicat capul și a văzut lumina. A înțeles că viața e trecătoare, că azi ești și mâine e posibil să nu mai fii. A înțeles că bucuria cea mai mare pe care o poți face cuiva este să-i prelungești zilele. Și, astfel, Abel s-a hotărât că își va petrece toată viața ajutându-i pe cei din jur să primească o a doua șansă la viață. Că se va implica activ în viața celor care strigă după ajutor și nu primesc nimic. Dar, mai ales, Abel și-a recăpătat credința în Dumnezeu și a decis că toate acțiunile lui vor fi făcute în numele lui. Primul pas pe care l-a făcut a fost să se înscrie în Registrul Național al Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice.
Cum a fost în spital
N-a trecut mult timp și Abel a fost sunat și anunțat că o persoană compatibilă cu el are nevoie urgentă de transplant de celule stem hematopoietice. A trecut pe la Centrul de Transfuzii Sanguine din Oradea pentru încă o testare și rezultatul a fost îmbucurător: compatibilitate 100% cu pacientul. Abel n-a mai stat pe gânduri și dus a fost la București, pentru donare.
„Cazat” la Institutul Clinic Fundeni, a început să simtă un dor cumplit de soția sa, Rahela. Pe toate celelalte le-a trecut ușor, mulțumită doamnei doctor Mărculescu, asistentelor amabile, oamenilor minunați de la Teodora Catering și bunătăților pregătite de ei. Datorită lui Adrian (managerul Teodora Catering), lui Andrei (președintele ARDCEL) și tuturor oamenilor din RNDVCSH.
Abel nu știe cine este persoana căreia i-a salvat viața. Însă pentru el nu contează. „Ce contează este că Dumnezeu m-a folosit pentru a salva o viață, și asta este o adevărată onoare”, conchide Abel.
Cum e Abel acum
Abel e sănătos și fericit alături de soția sa. Omul căruia i-a donat celule stem este în plin proces de vindecare. Abel se simte recunoscător pentru tot ce i s-a întâmplat. Pentru revelația primită de la Dumnezeu și pentru noul fel în care a ales să-și trăiască viața de acum înainte: în slujba celorlalți.
„Până la urmă celulele tale nu sunt ale tale, așa cum trupul tău nu este al tău, căci tot ce avem am primit. Cum sa nu dai când știi că <<atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică>> (Ioan 3:16)”.
Indiferent de religie, compasiunea este secretul fericirii. Iar povestea lui Abel este o dovadă că altruismul poate lumina orice viață în orice moment, oricât de întunecată ar fi ea.
Oricine își dorește să devină înger păzitor al unui om care nu își mai dorește decât să trăiască, se poate înscrie în Registrul Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice din România. Cine știe, tu poți fi al nouălea.