Ne bucurăm să îl avem alături de noi pe Alexandru Gherghescu, un profesionist pasionat și kinetoterapeut în cadrul proiectului ARDCEL de la Spitalul Colțea. Îi mulțumim că a acceptat invitația noastră și că a împărtășit cu noi povestea lui și a pacienților lui. Ne-a vorbit despre dedicarea lui față de vindecare și despre modul în care aduce speranță în viețile acestor pacienți. Am aflat de la el cum kinetoterapia poate schimba semnificativ calitatea vieții și cum a reușit să construiască relații autentice cu pacienții lui.
Povestește-ne puțin despre tine și despre ce faci în cadrul ARDCEL.
Numele meu este Alexandru Gherghescu și sunt kinetoterapeut în cadrul ARDCEL. Orientarea mea către această profesie dinamică a plecat din pasiunea pentru sport, pentru mișcare, din dorința de a putea reda oamenilor capacitatea de mișcare la un nivel cât mai înalt. Astfel, în urma experienței acumulate am avut oportunitatea de a intra în acest proiect, ARDCEL.
Spune-ne mai multe despre proiectul de kinetoterapie de la Spitalul Clinic Colțea și despre rolul tău acolo.
Inițiativa asociației de a introduce acest serviciu de kinetoterapie consider că aduce un aport considerabil pozitiv în procesul de vindecare al pacienților. Încă de la început am considerat că rolul meu în acest proiect nu este doar să-mi ofer serviciile de kinetoterapie, ci să încerc să înțeleg necesitățile fiecărui pacient astfel încât să cresc calitatea vieții lui atât pe perioada colaborării, cât și după terminarea tratamentului.
Cum se desfășoară o zi obișnuită din viața ta la Spitalul Colțea?
Referitor la aceasta intrebare, am să răspund cum se desfășoară o zi „ideală” la Spitalul Colțea, urmând ca după aceea să povestim despre provocările întâlnite.
Cum spuneam, o zi „ideală” la Spitalul Colțea începe prin a întreba colegii din Secția de Transplant Medular (medici si asistente) cum se simt pacienții internați, iar aceștia să-mi spună că pacienții sunt bine, pregătiți pentru sedința de kinetoterapie. Odată intrat în salon toată concentrarea mea este îndreptată către pacient, realizez o scurtă evaluare atât din punct de vedere fizic, cât și a stării generale a pacientului, urmând să începem tratamentul corespunzator.
Poți să ne spui ce provocări ai avut de depășit în acest proiect și cum ai reușit să le faci față?
Referitor la provocările pe care le-am întâlnit în acest proiect, cred că cea mai importantă pe care trebuie să o menționez este reprezentată de abordarea terapeutică a pacientului, astfel încât prin tehnicile utilizate în timpul terapiei să îi creștem moralul acestuia, nu să îl punem în dificultatea de a nu putea realiza exercițiile specifice recuperării. Să îi redăm acestuia încrederea în sine, convingerea că este capabil să efectueze diferite activități.
Poți să ne povestești despre relația ta cu pacienții de la Spitalul Clinic Colțea?
Mai presus de relația kinetoterapeut-pacient, încerc să creez o relație în care pacientul să se simtă confortabil, să fie cât mai comunicativ, o relație în care pacientul poate discuta deschis cu kinetoterapeutul.
Cum crezi că îi ajută proiectul de kinetoterapie pe pacienții de la Spitalul Colțea?
Pe lângă beneficiile concrete ale acestei ramuri medicale, unde putem menționa redarea mobilității articulare, dezvoltarea forței, refacerea musculară, un beneficiu pe care vreau să-l menționez este dat de faptul ca acestor pacienți li se deschide un orizont către mișcare. Prin mișcare vreau să spun orice formă de activitate fizică UȘOARĂ care influențează pozitiv atât componenta fizică, cât și cea psihică.
Ce ai învățat de la pacienții tăi și ce crezi că au învățat ei de la tine?
De la pacienții mei din Secția de Transplant Medular pot învăța cu adevărat ce înseamnă speranța. Pacienții pe care îi întâlnesc în cadrul acestei colaborări reprezintă pentru mine, cel puțin, un exemplu de cum să îți păstrezi motivația și încrederea că lucrurile se pot schimba în bine.
Acum vreau să dau o scurtă definiție a kinetoterapiei. Aceasta reprezintă terapie prin și pentru mișcare, mișcarea înseamnă viață. Astfel consider că pacienții mei au învățat cât de benefică este menținerea unui stil de viață activ în limita posibilităților.
Cum crezi că te-a schimbat lucrul cu pacienții de la Secția de Hematologie a Spitalului Colțea?
Fiecare vizită la Spitalul Colțea, fiecare interacțiune cu pacienții îmi reamintește cât de recunoscător trebuie să fiu pentru că sunt în postura în care pot să ajut pe cineva.
Așadar, lucrul cu pacienții din cadrul acestei secții are o influență puternică asupra mea, asupra recunoștinței pe care trebuie să o manifest pentru toate darurile pe care mi le oferă viața.
Cum îi poate ajuta cineva care nu lucrează în sistemul medical pe acești pacienți?
Cel mai bun mod prin care se poate implica cineva care vrea să ajute acești pacienți poate fi donarea de celule stem, aici cu siguranță puteți primi mai multe îndrumări în cadrul ARDCEL.
Cum vezi colaborarea cu ARDCEL în viitor?
Mă aștept să am o colaborare de lungă durată în care implicarea mea să reprezinte un sprijin în toate demersurile acestei asociații.