Poveste mea începe în mai 2012 cu nici mai mult, nici mai puțin decât cu apariția unor vânătăi pe corp. Am mers la medicul dermatolog, fără niciun fel de griji sau gânduri. Nici nu îmi imaginam ce avea să urmeze. Medicul dermatolog a decis că ar fi bine să fac o serie de analize uzuale de sânge. Zis și făcut. Pe 9 mai, îmi amintesc ca și cum ar fi fost ieri deși au trecut 8 ani, tatăl meu mi-a zis că laboratorul a greșit analizele și că mergem la Spitalul Colțea să le refacem. Părea atât de liniștit încât nu am bănuit absolut nimic. Eu în continuare eram visătoare și nu știam ce avea să mă lovească.
Dacă în general analizele ies o parte în aceeași zi și o parte a doua zi, în cazul meu nici nu plecasem bine de la spital că ne-au sunat să ne întoarcem de urgență pentru că necesit internare. Analizele arătau ca și cum aș fi fost în prag de hemoragie. Eu în continuare nu înțelegeam ce se întâmplă, credeam că mă voi interna pentru o noapte, maxim două și apoi mă voi întoarce acasă.
Când colo, m-am trezit în fața unei puncții lombare, necesară pentru stabilirea diagnosticului. Degeaba mi s-a spus despre ce e vorba, pentru că procedura în sine mi s-a părut ceva ce nu îți poți imagina. Nu am putut să o asociez cu altă durere, poate una de nerv la măsea, dar pe steroizi. Deși tot mai confuză, chiar și atunci eram optimistă că voi pleca acasă. Apoi a venit diagnosticul: LAM 4 – leucemie acută mieloblastică.
Domnul doctor a fost foarte drăguț și mi-a explicat foarte calm că va trebui să fac chimioterapie și că o să rămân în spital mai multicel, izolată. Tot ce îmi doream la 22 de ani ! După ce am auzit „leucemie” și că o să-mi cadă părul am simțit cum mi se încețoșează privirea și nu am mai auzit nimic. Să ne înțelegem, nu știam nimic despre leucemie. Mi-aș fi dorit să învăț medicina în 24 de ore și m-am pus pe citit și răscolit tot internetul. Mare greșeală! M-am speriat atât de tare de ce am citit că nu am vrut să semnez acceptul pentru a începe chimioterapia. Cu greu și după îndelungi discuții am acceptat și a început distracția.
Articol scris de Camelia Rusu – supraviețuitoare de 8 ani. Acest articol este prima parte dintr-un jurnal în 7 părți pe care Camelia l-a scris despre experiența ei cu boala și procesul de vindecare, în speranța că va fi de folos și altora.
