Ne-am stresat foarte tare și nu vedeam cum am putea strânge banii, mai ales în 2-3 săptămâni. Dar Dumnezeu nu m-a lăsat nici acum, mi-a scos în cale oameni care m-au ajutat enorm și cărora nu le voi putea mulțumi îndeajuns în viața asta. Cazul meu a fost făcut public și am acceptat tot suportul financiar și psihologic care a venit în urma apariției noastre pe un post de televiziune.
Toată situația financiară și agitația m-a stresat foarte tare, astfel că atunci când am făcut puncția în februarie, nu a ieșit cum ne așteptam și medicul a decis să mă interneze pentru o nouă cură de chimioterapie. Deja mă refăceam foarte greu după cure, având la activ 9-10 cure. Simțeam că nu mai am cum să duc, dar ce altă opțiune aveam?
Apariția pe sticlă a prins foarte bine, oamenii îmi scriau încurajări și donau bani pentru mine deși eram o necunoscută. Nu înțelegeam cum de dintre toate cazurile câte sunt pe internet, tocmai mie mi se întâmpla asta, dar am primit cu brațele larg deschise tot binele care a venit. Până atunci nu am crezut că rugăciunile în grup și toată energia lor trimisă către o persoană anume funcționează, de fapt până să ajung în situația asta, nu credeam în Dumnezeu.
Am strâns tot ce mi s-a oferit, energie, rugăciuni, iubire… tot, iar la finalul curei, când mi s-a făcut a doua puncție, am obținut mult dorita remisie. După atâta amar de vreme, după un an de luptă, o obținusem. Când mi-au zis nu credeam că e adevărat. Eram în remisie! Reușisem! Mai aveam doar un hop – transplantul. Simțeam că lumea întreagă e a mea.
În aprilie 2013, când am reușit să strângem o parte din bani, am plecat în Italia, 2 luni peste termenul de timp estimat. Am plecat în Italia, dar nu la Genova, ci la Roma.
Articol scris de Camelia Rusu – supraviețuitoare de 8 ani. Acest articol este a treia parte dintr-un jurnal în 7 părți pe care Camelia l-a scris despre experiența ei cu boala și procesul de vindecare, în speranța că va fi de folos și altora.
