Fiecare poveste de viață e unică. Marcată de lucrurile care ni se întâmplă și de felul în care reacționăm la ele, ea povestește altora despre cine suntem în momentele noastre cele mai bune, dar și cele mai proaste, despre izvoarele noastre de tărie și despre vulnerabilități. Este o lecție pe care o scriem pentru ceilalți, fie că vrem, fie că nu. Și pentru că știm că pentru unii cititori valoarea ei nu poate fi cuantificată, continuăm seria de jurnale povestite de foști bolnavi de cancer de sânge cu Florin Dobrița.
Florin (36 de ani) ne povestește despre cazul său la doar 20 de zile de la transplantul medular. E calm și ai putea spune despre el că are detașarea celor pe care îi despart deja câțiva ani buni de boală. Dar tocmai acest soi de abordare rațională și totodată optimistă l-a ajutat să treacă printr-un carusel de emoții în ultimii doi ani.
Diagnosticul de limfom non-Hodkin a venit în iulie 2018. Florin lucra deja de 4 ani ca inginer în Sibiu, unde se mutase pentru a se putea înscrie la doctorat la Universitatea Lucian Blaga. Mutarea fiind una favorabilă, a urmat și achiziționarea unui apartament împreună cu partenera sa de viață și sădirea rădicinilor pentru restul vieții. Viitorul părea marcat de reușite profesionale, împletite cu multe city break-uri și plimbări cu motocicleta.
Apoi a venit… o răceală și bine că a venit! Tusea seacă cu care a rămas Florin după răceală l-a convins să meargă la pneumolog care, după un tratament ce nu a dat rezultate, l-a programat la o radiografie și apoi un CT. Abia la CT s-a putut observa clar ca lumina zilei o masă tumorală de aproximativ 12 cm. Următorul drum avea să fie la București și nu avea să fie unul de plăcere.
„Când am primit diagnosticul, eram pe holul Institutului Fundeni. Îmi aduc aminte că l-am întrebat pe doctor ce înseamnă asta și el ne-a spus că rata de supraviețuire pentru următorii 5 ani era pe la 85%. Atât știam despre boală în momentul acela”, povestește Florin.
Au urmat 6 cure de chimioterapie pe care Florin le-a suportat foarte bine. Ba chiar prea bine față de colegii săi de salon. „De atunci am renunțat să discut cu alți pacienți pe oriunde am fost pentru că la mine a fost complet altfel… colegii de salon erau speriați, se plângeau, slăbiseră mult, aveau complicații, iar eu nu am slăbit deloc, nu am avut efecte adverse puternice,” mărturisește Florin despre perioada de chimioterapie.
La primul CT după aceste 6 cure, încă rămăsese o masă tumorală reziduală care își arăta colții la poză, așa că s-a luat decizia de a continua cu o cură de radioterapie la Sibiu. Înapoi în Sibiu, Florin a intrat sub grija doamnei doctor Alina Cătană, un hematolog de excepție și un om extrem de modest și cald. Într-un final, la următorul CT din august 2019 toate semnele indicau că boala a dispărut, așa că Florin și-a făcut bagajele și a plecat într-o vacanță binemeritată.
Acest frumos intermezzo nu avea să țină decât până în ianuarie 2020, când simptomele inițiale – tuse seacă, durere în piept – au reapărut. Abia acum, la recidiva bolii, dr. Cătană a recomandat transplantul de celule stem, după încă o cură agresivă de chimioterapie. Între timp, dosarul de boală a reușit să fie trimis până în Turcia, unde medicii au recomandat o schemă de tratament în 6 cure care din fericire se putea face și în România.
Și spunem din fericire pentru că asta se întâmpla în plin lockdown din cauza pandemiei care se instalase deja și la noi în țară. De aici încolo, reușita avea să țină deopotrivă de succesul tratamentului, cât și de reușita de a găsi rapid un donator de celule stem 100% compatibil, care să poată să și doneze în condiții de pandemie. Prima variantă, de a lua celule stem de la sora lui Florin, plecată în Spania, a picat după ce procentul de compatibilitate între ei a reieșit doar la 50%.
Din fericire, pe când era la cura 2-3, Florin a citit în biletul de externare de zi că s-a găsit un donator cu o compatibilitate de 100%. „Nu pot să descriu în cuvinte ce am gândit atunci. Mai trebuia doar pusă la punct logistica pentru a facilita donarea în plină pandemie”. Pe 7 august, Florin terminase toate curele de zi la Sibiu, cu un rezultat bun la CT și cu vestea că donatorul reușise să doneze celulele stem necesare transplantului.
„Procedura de transplant mi s-a părut destul de simplă, nu este decât o simplă transfuzie, tratamentul dinainte și de după e mai greu. Înainte, faci 5 zile de chimioterapie, iei 2 zile pauză, se face transplantul, mai faci 2 zile de chimioterapie și toate chestiile astea te dau un pic peste cap, dar trebuie să mergi mai departe, să gândești pozitiv, să încerci să crezi în ceva. Eu tot timpul când vedeam că medicamentele astea îmi intră în vene mă gândeam că îmi fac bine, nu exista altă variantă chiar dacă starea de după e cum e. Și am avut încredere în medici să ia cele mai bune decizii. Chiar dacă se consultă cu tine, tot ei iau deciziile și trebuie să crezi că tratamentul pe care ți-l recomandă îți face bine,” sfătuiește Florin.
La câteva zile de la transplant, Florin a aflat că este doar al cincilea bolnav care să primească celule stem în România, pe anul acesta. „Eu eu mă gândeam că deja ar fi fost zeci, dacă nu sute… Procedura nu e grea și nu e deloc riscantă pentru donator, pur și simplu salvezi un om care nu mai are nicio șansă decât asta.” El spune că dacă l-a învățat ceva această experiență este cât de ușor și cât de necesar este să faci un lucru bun, poate nesemnificativ pentru tine, dar care poate să facă toată diferența pentru altcineva, să ajuți pe cineva chiar dacă nu îl cunoști!
Tu poți salva următoarea viața! Află despre donarea de celule stem AICI.
