Un diagnostic de cancer aduce provocări noi și schimbă total viața membrilor familiei. Diagnosticul de cancer creează instant o criză a persoanei diagnosticate, cât și a familiei. Este o situație în care aproape orice afect poate fi resimțit ca îndreptățit de către membrii familiei.
Ca părinți, este normal să fim îngroziți, să fim cuprinși de neîncredere, frică, vinovăție, tristețe, anxietate și furie. Iar răspunsul emoțional al copiilor la aflarea diagnosticului îl reflectă adeseori pe al nostru, ca părinți, dar ține cont și de vârsta și de nivelul de înțelegere și dezvoltare emoțională și cognitivă al copilului.
Aflarea diagnosticului și pasii tratamentului schimbă drastic viața copilului care în loc să meargă la școală, să se joace cu prietenii sau să fie preocupat de etapele copilăriei trebuie brusc să stea în spital, să îndure analize grele, teste, să ia medicamente, să sufere diverse tratamente sau operații. E doar normal ca prioritățile să se schimbe pentru toți membri familiei. Principala preocupare a familiei în timpul tratamentului este de a trece peste rutina zilnică a procedurilor medicale și de a învinge leucemia. După această perioadă, preocuparea primară se mută pe efectele de lungă durată ale tratamentului și pe refacere.
Reacția pacientului copil sau adolescent la împărtășirea diagnosticului poate fi diferită în funcție de modalitatea în care alegem să livrăm informația. Modalitatea trebuie să fie în acord cu vârsta și înțelegerea lui, să țină cont și de alți factori de dezvoltare, de modalitățile de apărare, de reacțiile celorlalți membri ai familiei (cu care trebuie să discutăm dinainte), iar unul dintre obiectivele principale ale felului în care decidem să le explicăm ce se întâmplă trebuie să vizeze construirea încrederii în echipa medicală care îl va trata.
Noi înșine, ca părinți, trebuie să avem încredere în medicii cu care am ales să conlucrăm și cu care trebuie să avem o legătură permanentă care să ne permită să purtăm discuții cu personalul medical specializat (dr. oncolog; psihoterapeut) pentru a stabili împreună care sunt prioritățile și ce trebuie să facem, în mod realist și nu ideal.
În cadrul familiei trebuie să creăm un set de reguli care să includă nevoile tuturor membrilor familiei, încercând să facem tot ce se poate pentru a reduce stresul și grijile celui mic. Semnele unei perioade stresante le putem regăsi în lipsa apetitului sau a unor ușoare insomnii; nerăbdarea în treburile cotitidiene; dificultăți în menținerea atenției concentrate sau a memoriei; pierderea în propriile gânduri.
În acest sens, trebuie să conlucrăm cu cel mic pentru dezvoltarea unor modalități de coping proprii lui și găsirea unor modalități de relaxare, cum ar fi ținerea unui jurnal, exersarea unui tip de mișcare preferată (chiar și rutina unor plimbări zilnice este foarte bună) și întărirea prieteniilor.
Nu în ultimul rând, de ajutor pentru întreaga familie este apelarea la un program de susținere psihoterapeutică gândit special pentru pacienții copii și adolesceni cu leucemie, cât și pentru părinții acestora, atât în perioada tratamentului, cât și în perioada de follow-up și recuperare.
Articol scris de Simona Dumitru – Psiholog clinician/Psihanalist în formare/Psihoterapeut copii și adolescenți
