Cu toții credem că suntem invincibili, că nouă nu ni se poate întâmpla nimic rău. Și unii dintre noi chiar avem norocul să nu aflăm niciodată cât de fragilă este viața. Însă pentru toți ceilalți, pentru cei care știu că viața este imprevizibilă, că nu o poți controla, pentru toți cei care au primit un diagnostic de cancer de-a lungul timpului, pentru ei, tot ce știau până în momentul respectiv nu mai rămâne valabil. În acel moment începe cea mai grea luptă, lupta pentru viața lor. Pe parcursul bătăliei însă, unii au norocul să afle că nu sunt singuri, că au alături camarazi de valoare, care luptă împreună cu ei pentru același scop. Luptă ca ei să-și poată recăpăta sănătatea și clipele fericite pe care le pot avea până la adânci bătrâneți.
Cum mai speri după ce îți pierzi speranța?
Imediat după ce dispare șocul resimțit de cineva la aflarea unui astfel de diagnostic cum este cancerul, apar întrebări de tot felul. De la “de ce eu?” la “oare cât mai am de trăit?”. De la frica teribilă de moarte la rugăciunile pentru viață. Dar, în ciuda greutăților și a lucrurilor neplăcute la care suntem martori, întotdeauna mai există speranță. Speranța chiar trebuie să moară ultima. Pentru că știința a avansat atât de mult încât un diagnostic de leucemie nu mai este o sentință la moarte. Un pacient care a primit un diagnostic de cancer al sângelui nu mai trebuie să se resemneze și atât. Pentru el există speranță, există o șansă la viață.
Cu ajutorul unui transplant de celule stem hematopoietice, viața unui pacient cu afecțiuni hematologice poate reveni la normal. Pentru unii, poate încă sună greu de crezut, dar este posibil. Iar dovada o fac toate cazurile fericite pe care încercăm să le aducem în atenția tuturor de la începutul existenței noastre ca Asociația Română a Donatorilor de Celule Stem. Este nevoie doar de un donator compatibil pentru un transplant reușit. Și oricine poate fi donator, orice persoană cu vârsta între 18 și 45 de ani, fără probleme de sănătate, se poate înscrie în Registrul Național al Donatorilor. De aici mai sunt doar câțiva pași spre a salva o viață. Cu cât suntem mai mulți înscriși, cu atât șansele unui pacient să-și găsească un donator compatibil cresc. Pe scurt, cu cât aflăm mai mulți că există speranță, cu atât viața va învinge de mai multe ori moartea prematură.
Chiar și în momentele în care ne simțim copleșiți de vremurile grele pe care le trăim și de viețile pe care nu le putem controla, e important să ne amintim că putem ajuta, că putem face o faptă bună. Putem fi eroi. Putem salva pe cineva și, astfel, ne putem salva uneori chiar pe noi înșine.