Uneori, tot ce poți face mai bine pentru tine e să crezi. Să crezi profund și deplin, fără nicio fărâmă de îndoială, fără niciun semn de întrebare agățat în coadă, să crezi fără dovezi sau chiar în pofida lor! Uneori, doar așa se întâmplă miracolele medicale, acele deznodământuri fericite care îi lasă și pe medici cu gura căscată și brațele ridicate în aer, la fel de uimiți în fața imposibilului atins ca fiecare dintre noi. Dar cum capătă o credință potența de a vindeca?
Erik Vance era doar un copil când s-a îmbolnăvit de o formă gravă de pneumonie. Părinţii săi scientologici au preferat să îl ţină acasă și să se roage pentru el, în loc să îl interneze în spital. Erik și-a revenit și, până la 18 ani, nu a călcat pe la spital, fiind pe deplin convins că singura putere de vindecare Îi aparţine lui Dumnezeu. Însă în anii săi de rebeliune adolescentină a descoperit știinţa biologiei și a înlocuit naraţiunea religioasă cu cea logică.
Nu i s-a părut deloc o schimbare radicală, așa cum ar crede unii. „Mi s-a părut fascinant, la fel de excitant ca atunci când mâna lui Dumnezeu te vindecă de boală”, spune astăzi Vance, devenit un jurnalist recunoscut în domeniul știinţei și al medicinei, preocupat de felul în care credinţele și așteptările oamenilor ne afectează sănătatea. Această preocupare a dus la publicarea cărţii sale Suggestible You, despre puterea de vindecare a corpului uman.
În această carte apare și povestea lui Mike Pauletich, care, la 43 de ani, a descoperit că suferă de boala Parkinson. Doctorii i-au spus că în 10 ani nu va mai putea să stea în picioare, să meargă sau să se hrănească singur. Deteriorarea nu a fost atât de gravă, însă, pe măsură ce îi era din ce în ce mai greu să vorbească și să se miște, viaţa la serviciu și în familie i se deteriora, și depresia își făcea loc. Renunţase la speranţă, ba chiar a avut și gânduri sinucigașe.
Mike a fost inclus într-un experiment medical al companiei Ceregene, ce presupunea injectarea unei proteine în cele două emisfere ale creierului. Studiile pe maimuţe arătaseră că injectarea proteinei NRTN (neurturin) poate întrerupe progresul bolii Parkinson prin protejarea și, posibil, prin repararea neuronilor care nu mai secretă dopamină. În cazul lui Mike, îmbunătăţirile postoperatorii au fost atât de mari, încât astăzi nu poţi să îţi dai seama că are vreo problemă medicală. Kathleen Poston, cea care cu mari eforturi l-a introdus pe Mike în studiu, era uimită fiindcă se aștepta în cel mai bun caz la o încetinire a progresului bolii, nu la un revers ce nu fusese niciodată întâlnit la oameni.
Dar cea mai mare surpriză a venit după doi ani, când studiul s-a încheiat, concluziile au fost trase, iar documentele medicale au fost desecretizate. Experimentul a fost înregistrat drept un eșec. Pacienţii care fuseseră trataţi cu NRTN nu înregistraseră progrese semnificative faţă de cei dintr-un grup de control, care primiseră tratament placebo, adică pacienţi care fuseseră supuși unei operaţii simulate, menită doar să îi facă să simtă că ar fi primit tratamentul real. Mike Pauletich făcuse parte din grupul de control. Nu fusese supus operaţiei reale și nu primise substanţa activă de care avea nevoie!
„Totul se reduce la un lucru – am crezut cu toată fiinţa mea că medicamentul va funcţiona. Când am ieșit din operaţie, nu mi-a trecut niciodată prin cap că aș fi putut face parte din grupul de control. Pe măsură ce am văzut schimbările, jubilam că am fost atât de norocos să primesc un medicament ce ar putea aduce îmbunătăţiri semnificative în viaţa mea. Familia, prietenii și colegii, uimiţi de cât de dramatică a fost îmbunătăţirea, mi-au întărit această percepţie, iar dispoziţia și perspectiva mea de viitor s-au îmbunătăţit la fel de dramatic,” povestește Mike.
Cartea lui Vance este plină de exemple din care reies efectele uimitoare și diverse ale efectului placebo, dar și limitările lui, la fel de diverse și aparent de neînţeles. Se pare însă că un rol central pentru efectele pozitive îl are credinţa, atât involuntară, cât și voluntară. Faptul că placebo-urile pot funcţiona chiar și atunci când pacienţii știu că iau placebo a fost demonstrat într-un studiu publicat în 2010 de Harvard, devenit deja clasic în domeniu.
Cum s-a schimbat poziția lui Mike după ce a aflat că a făcut parte din grupul placebo? „Acum, că știu că am făcut parte din grupul placebo, recunosc că puterea de vindecare a stat mereu în mine. Am realizat că cel mai puternic medicament pentru boala mea sunt propriile mele credinţe. Acum iau fiecare zi ca pe un dar și nu mă uit la Parkinson ca la o sentinţă la moarte. Mi-am schimbat complet atitudinea faţă de viaţă!”
