More
    AcasăResursePrecum în cer aşa şi pe pământ - Jurnal de leucemie cu...

    Precum în cer aşa şi pe pământ – Jurnal de leucemie cu Adrian Mandache

    Totul începe cu o jenă, o mică durere prevestitoare a marilor dureri ce vor urma. De fapt, în cazul lui Adrian, totul a început cu letargie și lipsa poftei de mânare, să le zicem „mici necazuri” pe care azi nimeni nu le mai bagă în seamă din cauza stresului în care trăim aproape zilnic. Dar apoi au venit durerile de oase, mai întâi fantomatice, apoi imposibil de ratat.

    Adrian avea pe atunci 28 de ani, o mașină de taximetrie și o iubită pe care se pregătea să o ceară în căsătorie. Trăiau deja o poveste de dragoste de peste doi ani când visurile de a-și întemeia o familie împreună au fost abrupt întrerupte de cel mai terifiant coșmar – un diagnostic de leucemie acută limfoblastică urmat de internarea imediată la Institutul Fundeni, în ianuarie 2014.

    La șase ani distanță de la acel eveniment, Adrian povestește despre perioada de boală cu încrederea unui om care cunoaște cu adevărat valoarea vieții și în ale cărui cuvinte nu se citesc traumele trecutului. Adrian pare astăzi vindecat, fizic și sufletește. Dar începutul a fost foarte diferit.

    La început am avut gânduri negre, nu voiam să lupt, mă gândeam că nu are sens, asociam boala cu moartea,” mărturisește acum Adrian. Iar cura de inducție (prima cură de chimioterapie) nu a ajutat deloc. „Am făcut niște complicații severe și am crezut că mor. Am chemat preotul la pat să mă spovedesc, dar eu nici nu mai puteam să vorbesc. Doar dădeam din cap să răspund la întrebările lui și așa m-am spovedit”. Adrian se internase cu 58 de kg, iar după această primă cură ajunsese să cântărească doar 40 și ceva. Însă, moartea pe care o aștepta nu a venit.

    A venit altceva spre întâmpinare – credința. Înfruntat cu cele mai grele întrebări ale vieții, pe care orice om ajuns într-o situație similară și le pune inevitabil, singur în durerea și fricile caracteristice bolii și cu dorința ca transformările fizice și psihice aferente să rămână ascunse de cei dragi, Adrian a trecut de la a fi un agnostic în căutare de răspunsuri satisfăcătoare științific, la a crede fără să aibă nevoie de dovezi.

    Iar asta l-a salvat. Dacă nu ar fi descoperit acest pilon fundamental în viața lui, mărturisește că nu ar fi rezistat tăvălugului emoțional care însoțește necontenit o astfel de boală. „Atâta suferință am văzut în spital… n-are cum să nu te afecteze, mai ales că eram toți pacienții în aceeași oală. Durerea celorlalți a devenit și durerea mea și frica lor a devenit și frica mea.” Dar de când și-a pus încrederea în Dumnezeu, lucrurile au început să meargă bine și psihic și fizic, iar după 3 luni de la internare a primit permisiunea să meargă acasă pentru 3 zile.

    Deși unii o pot considera resemnare, lăsarea lucrurilor în voia lui Dumnezeu, care vine la pachet cu încrederea că orice îți rezervă viitorul va fi cea mai bună variantă pentru tine în marea schemă a lucrurilor, i-a adus lui Adrian nu doar liniște, ci și puterea de a fi optimist în fața necunoscutului.

    Asta și vestea bună că boala poate fi învinsă. Vestea că există posibilitatea transplantului de celule stem a venit prin iubita lui la vremea aceea, care i-a făcut cunoștință cu „băiatul care a trăit”, un tânăr cu același diagnostic ca al lui, dar care era vindecat și care a venit tocmai din Italia pentru ca Adrian să îl poată vedea față în față și să creadă că există rezolvare. Sădirea acestei speranțe în suflet și încrederea în Dumnezeu l-au ajutat să lupte cu optimism până la final, chiar dacă au mai urmat destule hopuri fizice și psihice.

    Unul dinte ele a fost mutarea pe secția de transplant, care a însemnat o noutate completă, venită la pachet cu altă echipă de medici și asistenți și cu o întâmplare nefericită. Cazarea s-a făcut în mijlocul unei urgențe medicale la care Adrian a fost martor, ca mai apoi să afle că vecinul său de vizavi fusese cel pe care îl văzuse scos pe targă din camera de transplant, în stop cardiorespirator și care a decedat mai târziu. Asta i-a dat moralul înapoi, însă „am dat peste niște oameni extraordinari. Echipa de transplant, medici și asistente chiar sunt super-oameni. Toată lumea a fost caldă și m-a primit cu brațele deschise și m-am acomodat destul de repede,” povestește Adrian.

    Transplantul a reușit și după aproape un an de la internare, Adrian a plecat acasă, dar nu spre visurile de însurătoare pe care le avea la început. Acum visează doar să dea înapoi cât mai mult din ce a primit, să ajute oamenii cu cât poate și să fie de folos celor ce au nevoie. Printre altele, Adrian merge prin spitale și stă de vorbă cu bolnavii de cancer de sânge „pentru că am înțeles pe propria piele că informația salvează vieți, așa că încerc să fac cât mai cunoscut faptul că donând se pot salva vieți, iar cancerul nu înseamnă neapărat moarte.”

    Care este răsplata de a dona celule stem, l-am întrebat. „Răsplata este pe măsură. Nu cred că există bucurie sufletească mai mare decât să pui capul pe pernă și să știi că poate ai salvat un om, iar efortul este minim!”

    Conturi Bancare

    ING BANK – RON:
    RO75INGB0000999909945747

    BCR – RON:
    RO72RNCB0067142282350001

    BCR – EURO:
    RO66RNCB0067142282350012

     

    Abonează-te la Newsletter

    Proiectele Noastre

    Eroii Nostri

    Resurse