More
    AcasăResursePărinții, față în față cu boala copilului (3/4)

    Părinții, față în față cu boala copilului (3/4)

    A fi părinte presupune traversarea și trăirea unui larg registru de emoții și experiențe, de la cele mai fericite, împlinite și pline de iubire, la cele mai triste, furioase sau înspăimântătoare. Una dintre situațiile dificile care pune la încercare siguranța și încrederea părinților în propria capacitate de a-și ajuta și proteja copilul este nefericita experiență a spitalizării.

    Fiecare părinte își dorește, în felul lui, tot ce este mai bun pentru propriul copil și speră să-i poată împărtăși din experiența lui acele abilități și moduri de relaționare pe care le consideră valoroase și de folos în dezvoltarea copilului. Însă, în fața unei situații pe care o simțim ca fiind periculoasă, cum este cea a îmbolnăvirii copilului, putem avea reacții diferite, unele adaptate, altele mult mai intense și mai puțin potrivite contextului.

    Boala copilului ne poate trezi nouă înșine amintiri, senzații, stări emoționale legate de boală și îmbolnăvire, a noastră sau a celor dragi. Dacă aceste experiențe au fost grele, copleșitoare, ne găsim întorși la o fragilitate a propriei ființei pe care am experimentat-o în acele momente traumatice ale vieții. Mintea ne este inundată cu o anxietate puternică, care nu ne permite să ne vedem și să ne susținem copilul. Ne imaginăm lucruri catastrofice care i se pot întâmpla, lucruri care de fapt își au rădăcinile în trecutul nostru. Ne temem de ceea ce deja s-a întâmplat, mai exact de ceea ce ni s-a întâmplat. Cum ajungem să reacționăm în aceste situații și ce efecte poate avea acest lucru asupra copilului?

    În primul rând, trebuie să conștientizăm că de multe ori deciziile pe care le luăm cu privire la copil, le luăm pentru a ține propria anxietate la distanță. Dar cum boala copilului ne trezește această anxietate, mintea poate reacționa prin negarea realității bolii. Adesea, acest lucru va fi însoțit de sfidare și războire la adresa medicilor și a personalului medical, furie și dispreț față de importanța recomandărilor și intervențiilor propuse de medic sau chiar negarea pericolelor care pot apărea în lipsa tratamentului necesar.

    În cele din urmă se poate ajunge la refuzul oricărui demers propus de medic și la scoaterea copilului din spital pe propria răspundere. Este vorba despre o omnipotență nefastă pentru procesul de vindecare al copilului, care are rolul de a face să dispară propria panică, anxietate, durere și neputință.

    Este important să știm că atunci când ne încearcă toate aceste sentimente intense, măsura exagerată a lor arată ceva ce ni s-a întâmplat nouă, nu ceva ce o să i se întâmple în mod obligatoriu copilului. Odată făcută această diferențiere, își poate face loc vulnerabilitatea noastră, normală de altfel într-o situație în care nu putem fi într-un control absolut. Asta înseamnă că vindecarea copilului nu depinde doar de noi și în același timp înseamnă că nici suferința copilului nu este doar a noastră.

    Un spațiu intermediar își face astfel loc. În acest spațiu anxietatea și durerea pot fi simțite fără teama că ne vor distruge. Apare încrederea în capacitatea noastră interioară de a conține atât dificultățile externe, cât și anxietățile interne. Cedarea controlului excesiv face loc persoanelor care ne pot într-adevăr ajuta, fie ele specialiști în sănătate cărora le putem acorda acum încredere sau prieteni apropiați cu care putem acum împărtăși din experiența noastră dificilă. Cu alte cuvinte, ne ajutăm copilul prin faptul că putem primi durerea și suferința lui fără a cădea pradă ei.

    Experiențele, amintirile pozitive au posibilitatea acum să iasă și ele la suprafață și să se pună la dispoziția noastră: imagini ale figurilor parentale care ne-au învățat ce este rezistența, perioade dificile care au culminat cu noi începuturi, abilități precum generozitatea și cumpătarea, capacitatea de a face față stresului, capacitatea de a fi de ajutor și de a cere ajutorul și încrederea în ideea că toate acestea își vor găsi căi de exprimare și aplicabilitate.

    Articol scris de Monica Crăciunescu – psiholog și psihoterapeut

    Conturi Bancare

    ING BANK – RON:
    RO75INGB0000999909945747

    BCR – RON:
    RO72RNCB0067142282350001

    BCR – EURO:
    RO66RNCB0067142282350012

     

    Abonează-te la Newsletter

    Proiectele Noastre

    Eroii Nostri

    Resurse