simona nica de la donatoare la asistenta

Simona Nica – De la donatoare la asistentă medicală

De cele mai multe ori, ajungem să facem un bine în cele mai imprevizibile moduri. Destinul ne scoate în cale povești de viață cărora le putem schimba finalul într-unul fericit. Avem câteva clipe să ne hotărâm dacă acceptăm să fim eroi. Unora nu le este ușor să-și asume o atât de mare responsabilitate. Alții însă îmbrățișează curajoși ideea.

Un moment care îți poate schimba viața

Simona Nica avea 22 de ani când a aflat că unchiul unei colege de-ale sale, de la Școala Postliceală Sanitară din Galați, avea nevoie urgentă de sânge. S-a oferit imediat să o ajute pe colega sa și s-a dus să doneze sânge la Centrul de Recoltare. Acolo, câțiva medici au îndemnat-o să se înscrie și în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice (RNDVCSH), în cazul în care va dori să salveze viața unui bolnav, pe viitor.

Simona a acceptat fără ezitare. Și tot la fel de hotărâtă a fost și după aproape un an și jumătate, când cineva de la RNDVCSH a sunat-o și a întrebat-o dacă mai este dispusă să doneze celule stem, căci este compatibilă cu un pacient ce are nevoie urgentă de transplant medular. A venit la București și a început procedura de recoltare.

La început, Simona a simțit o ușoară teamă. Dar simplitatea procedurii și asistența cadrelor medicale care s-au comportat exemplar cu ea, au încurajat-o și au ajutat-o să se relaxeze.

Totul a decurs cu succes, iar celulele hematopoietice ale Simonei au ajuns la un pacient de 26 de ani, pe care nu l-a cunoscut personal, dar care este „omul căruia i-a salvat viața” și care i-a schimbat viața. Îmbătată de euforia incomparabilă a altruismului, Simona își dorește să facă și mai mult bine. S-a întors la Galați pregătită să devină o asistentă medicală profesionistă, care le va alina durerea celor bolnavi. Totodată, în viața Simonei nu trece nicio zi fără să vorbească colegilor, cunoscuților și tuturor oamenilor pe care îi întâlnește despre importanța donării de celule stem. Sfătuiți de Simona și inspirați de experiența ei, mulți oameni s-au înscris în RNDVCSH și așteaptă să fie sunați și să se transforme, la rândul lor, în eroii altor oameni.

Povestea Simonei Nica o puteți citi integral în cartea ,,Eroul din umbră”.